Scripturile în fiecare zi

Psalmul 143

„Ascultă‑mi rugăciunea, … – strigă cel credincios din adâncul necazului – nu‑mi ascunde faţa Ta, … răspunde‑mi“. Ce contrast între această nelinişte şi siguranţa plină de pace pe care o poate avea astăzi creştinul! Cel credincios este sigur că are întotdeauna acces, prin Isus, la Tatăl (Evrei 4.16). Şi totuşi, ar trebui să fie însufleţit de o aceeaşi puternică dorinţă de comuniune: „sufletul meu însetează după Tine, ca un pământ uscat“ (v. 6; comp. cu Psalmul 63.1). Da, în fiecare zi, chiar de dimineaţă, am nevoie să aud nu numai Cuvântul lui Dumnezeu, ci bunătatea Lui, deschizându‑mi inima pentru a‑L asculta (v. 8). Acest sentiment al dragostei Domnului îmi va întări încrederea în El şi mă va face întâi să‑L rog să‑mi arate drumul Lui, apoi să mă conducă pe el. Dacă pe El Îl numesc Dumnezeul meu, şi pe mine, slujitorul Lui (v. 12), aceasta mă angajează să fac ce‑I place Lui. Înainte de toate însă trebuie să fiu învăţat de El, apoi Duhul Său cel bun „să mă conducă într‑o ţară a dreptăţii“ (v. 10). În realitate, aceste cereri sunt legate unele de altele. Pe de o parte, comuniunea cu Domnul este necesară pentru a‑I cunoaşte voia, iar pe de altă parte, nu putem gusta comuniunea decât ascultând de această voie!