Scripturile în fiecare zi

Osea
1.1‑11

Profeţia lui Osea, contemporan cu Isaia, ne poartă în perioada cărţii 2 Împăraţi, înainte de strămutări. Ea se adresează mai ales celor zece seminţii (numite adesea Efraim, după numele celei aflate în capul şirului), care s‑au cufundat în idolatrie mai repede decât Iuda. Întinat prin idolii săi, necredincios legământului cu Dumnezeul său, Israel este reprezentat prin femeia necurată pe care profetul este invitat s‑o ia de soţie. Înseşi numele copiilor săi exprimă condamnarea (comp. cu Isaia 8.1‑4; precizăm că, în aceste capitole, verbele „a curvi“, „a se prostitua“ sau expresia „a comite adulter“ semnifică părăsirea lui Dumnezeu şi alipirea de idoli). Israel însuşi a rupt relaţiile care‑l uneau cu Domnul. Totuşi, versetul 10, citat de Pavel în Epistola către Romani, ne arată că fărădelegea lui Israel a avut o consecinţă neaşteptată şi minunată: credincioşii, „nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni“, sunt numiţi de atunci „fii ai Dumnezeului celui viu“ (Romani 9.24‑26). Dumnezeul acesta viu devine Tată. Sentinţa „Lo‑Ami“ pronunţată asupra Israelului vinovat a fost urmată de chemarea unui popor ceresc, o familie, care se bucură cu Dumnezeul său şi Tată de o legătură indisolubilă, căreia nici chiar păcatele noastre nu‑i pot aduce vreo atingere (1 Petru 2.10).