Scripturile în fiecare zi

„Nu trebuia … nici nu trebuia … nici nu trebuia…“. De şapte ori, vocea Judecătorului divin formulează acuzaţii din ce în ce mai grave. La început nu este vorba decât de priviri vinovate, de o bucurie răutăcioasă stârnită de suferinţa şi dezastrul altuia. Aceleaşi priviri neruşinate, sfidătoare, sunt îndreptate şi asupra lui Isus crucificat: „Ei Se uită la Mine şi mă privesc“ (Psalmul 22.17). Răutatea lui Edom însă (şi cea a vrăjmaşilor lui Isus) s‑a exprimat nu numai prin priviri, ci şi prin cuvinte şi prin fapte: „Îşi deschid gura, dau din cap“ (Psalmul 22.7; comp. cu sf. v. 12). Există vreo laşitate mai mare decât aceea de a insulta pe cineva care se află în necaz? Împins de instinctele lui de prădător, Edom profitase totodată şi de nenorocirea lui Israel, pentru a‑i jefui bunurile; îi exterminase fără milă pe fugarii lui… Toate aceste crime nu vor rămâne nepedepsite. Ziua Domnului va aduce o răzbunare definitivă şi completă a „muntelui Sionului“ pe „muntele lui Esau“ (v. 21). În timp ce o rămăşiţă a altor naţiuni va trăi fericită sub sceptrul lui Mesia, Edom va fi şters din cartea împărăţiei mileniale. Ce dispariţie solemnă a acestei rase a lui Esau, care cândva dispreţuise binecuvântarea!