Scripturile în fiecare zi

Galateni 3.1‑14

Planul general al epistolei se poate schiţa astfel: capitolele 1 şi 2: Mărturia personală a apostolului; capitolele 3 şi 4: Doctrina mântuirii prin credinţă; capitolele 5 şi 6: Viaţa practică a celui răscumpărat sub har.

Inima lui Pavel era încurcată: zelul său pentru adevăr se dublase de toată dragostea pentru sărmanii galateni. Ce duh de rătăcire i‑a putut încânta până într‑acolo încât să uite de harul lui Dumnezeu? Şi ce mulţi creştini li se aseamănă! Le‑a fost zugrăvit Hristos răstignit (v. 1). Au crezut în El şi au primit prin Duhul Sfânt siguranţa mântuirii. Însă nu au avut încredere în El pentru a le conduce viaţa creştină. După ce au început prin Duhul, au continuat prin carne (v. 3). Sau credeţi că, după ce ne‑a îndreptăţit, Dumnezeu poate conta pe noi pentru „a‑Şi încheia lucrarea“? Nu, iar din acest motiv, aceeaşi credinţă care ne mântuieşte este şi cea de care avem nevoie pentru a trăi (v. 11). Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu, în schimb, nu poate să ne aducă decât moartea şi blestemul, pentru că am fi incapabili să o împlinim. A trebuit ca, în locul nostru, Hristos să poarte acest blestem. Pentru a ne răscumpăra, El a plătit preţul în întregime. A purtat blestemul legii când a luat la cruce locul pe care‑l meritam eu. Binecuvântat fie El în veci!