STAREA ETERNĂ
Viaţa aceasta ar putea fi comparată cu copilăria, când vorbirea noastră, înţelegerea şi gândurile noastre erau foarte limitate şi imature. Starea cerească se poate compara însă cu starea de maturitate, de adult. Atunci condiţia noastră de copil va fi din domeniul trecutului.
CANONUL ÎNCHEIAT
Darurile exprimate prin semne au fost asociate cu starea de copilărie a bisericii. Darurile în sine nu au fost copilăreşti. Ele au fost darurile necesare ale Duhului Sfânt. Dar de îndată ce deplina revelaţie a lui Dumnezeu a devenit disponibilă în cadrul Bibliei, darurile miracolelor nu au mai fost necesare şi au fost puse deoparte. Cuvântul copil înseamnă aici un prunc care nu poate să vorbească încă pe deplin.