Pentru mijlocire nu este de ajuns să cunoşti slăbiciunea inimii omeneşti (v. 46). Mai este necesar să ai – ca şi Solomon aici – încredere în compasiunea inimii lui Dumnezeu. Dacă Isus, Marele nostru Preot şi Avocat, cunoaşte foarte bine inima omului, atunci la fel de bine o cunoaşte şi pe a Tatălui. Însă dorinţa Lui este ca noi să mergem la El, pentru a o experimenta personal (compară cu Ioan 10.17 şi 16.27).„Ascultă şi iartă“! Capitolul acesta ne învaţă că, în adevăr, ne putem înfăţişa înaintea lui Dumnezeu în orice împrejurare. La picioarele Domnului a fost loc pentru cei mai mari păcătoşi (Luca 7.37). Şi astăzi, credincios promisiunii Sale, nu-l va izgoni afară pe acela care vine la El (Ioan 6.37).Păcatul este lanţul prin care chiar şi un credincios poate fi ţinut captiv în ţara vrăjmaşă (v. 46). Dumnezeu este gata să-l elibereze de acolo. Numai că drumul spre iertare trece în mod necesar prin punctul mărturisirii. „Ţi-am făcut cunoscut păcatul meu ... şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu“ (Psalmul 32.5). Dumnezeu ascultă; El iartă; da, El poate ierta totul, pentru că Isus a făcut ispăşire pentru toate. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).