Unii copii se aseamănă atât de mult cu părinţii încât nu ai putea să-i pierzi într-o mulţime. Exact aşa este cu copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Cine practică păcatul este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Din nou observaţi accentul pus pe cuvântul „practică". Diavolul păcătuieşte de la început (adică încontinuu, aceasta fiindu-i comportarea caracteristică), adică de când a început să păcătuiască. Toţi copiii lui îl urmează pe această cale largă. Trebuie adăugat aici că oamenii devin copiii lui Dumnezeu prin naşterea din nou, dar nu există nici o naştere în legătură cu copiii diavolului. Un om devine copilul diavolului prin simpla imitare a comportării acestuia, dar nimeni nu se naşte copil al diavolului.
În contrast cu aceasta, venirea Domnului a avut scopul de a nimici (sau anula) lucrările diavolului. Domnul putea să-l distrugă pe diavol cu un singur cuvânt, dar a procedat altfel, venind în această lume ca să sufere, să-Şi verse sângele şi să moară, pentru a anula lucrările diavolului. Dacă pe Mântuitorul L-a costat atât de mult pentru a îndepărta păcatul, care ar trebui să fie atitudinea celor care s-au încrezut în El ca Mântuitor al lor?