Samuel strânge poporul pentru a treia oară. Îl adună la Ghilgal ca să reînnoiască acolo împărăţia. Şi în acelaşi timp se retrage din slujba de judecător pe care o îndeplinise cu credincioşie, aşa cum îi stă martor poporul. Putem compara cuvintele lui cu cele ale apostolului Pavel către bătrânii adunării din Efes (Fapte 20.26, 27, 33-35). Ele nu sunt destinate să-l glorifice pe acela care le pronunţă, ci să-i pună pe cei care le ascultă înaintea responsabilităţilor lor. Şi tot pentru a treia oară, Samuel îl face pe Israel să simtă pierderea pe care a suferit-o cerând un împărat. El pune în lumină lipsa lor de recunoştinţă şi de încredere în Domnul.Versetele 14 şi 15 ne arată că pentru popor urmează o nouă punere la încercare. Fără lege şi sub lege, în deşert şi în ţară, cu şi fără judecători (sau preoţi), mereu şi peste tot poporul a eşuat, s-a manifestat sub aşteptările Domnului, abandonându-L pentru a se reîntoarce la poftele şi la idolii lor. Este ca şi cum Dumnezeu le-a spus acum: «Doriţi un împărat? Bine! să vedem dacă vă veţi purta mai bine cu un împărat!» Şi, în condescendenţa Sa, le permite această nouă experienţă.