Iată-i din nou pe filisteni strânşi împotriva lui Israel. De data aceasta ei joacă având un atu magistral: un campion extraordinar, cu o înălţime de peste trei metri, îmbrăcat cu o armură cântărind aproximativ 75 de kilograme; un colos formidabil, a cărui simplă arătare este suficientă ca să răspândească groaza în inimile duşmanilor lui. Acesta este Goliat! Plesnind de mândrie, înaintează între liniile de bătaie şi aruncă sfidarea asupra oştirii lui Israel, provocând pe oricine ar îndrăzni să-l întâlnească singur în luptă. Şi nu numai că nu-i iese nimeni înainte, dar, ori de câte ori se înfăţişează, israeliţii fug dinaintea lui îngroziţi. De fiecare dată, uriaşului i se oferă şansa de a insulta oştirea Domnului şi, în consecinţă, pe Domnul Însuşi. Goliat ne reaminteşte ce se spune despre leviatan. „Când se ridică el, vitejii se tem, îşi ies din fire de spaimă“ (Iov 41.25). Şi, în mod special, ne duce cu gândul la „cel tare“ despre care vorbeşte Domnul Isus (Marcu 3.27): Satan însuşi care, prin frica de moarte, exercită o dominaţie crudă asupra oamenilor, căutând să-i facă definitiv robii săi (v. 9).În acest timp, David „se ducea şi se întorcea“, de la turma lui la curtea împăratului, tot atât de liniştit şi de nestingherit aici ca şi acolo, imagine minunată a lui Isus în umilinţă şi în neobosită lepădare de Sine.