Dumnezeu n-a permis ca David să participe în bătălie nici contra lui Saul, pe care-l cruţase de două ori atât de generos, nici contra lui Ionatan, prietenul său, nici contra lui Israel, peste care fusese chemat să domnească!Cu toate că a fost împiedicat de la aceasta, trebuie acum să sufere disciplinarea, asemenea oricărui slujitor neascultător. Disciplina constă în dezastrul pe care îl găseşte când se întoarce la Ţiclag. Ce tragedie pentru aceşti oameni şi mai ales pentru căpetenia lor! Aceia care-i sunt cei mai dragi au dispărut. Nu ştie dacă sunt morţi sau doar captivi. David a pierdut totul. Şi chiar mai rău: exilat din Israel, urmărit de Saul, respins de falşii săi prieteni, filistenii, este acum înlăturat de prietenii lui adevăraţi, care i-au fost însoţitori fideli de la început, căci ei se întorc împotriva lui şi vorbesc să-l ucidă cu pietre. Nu mai are nimic ... Cu toate acestea, Dumnezeu rămâne! Şi citim aceste cuvinte remarcabile: „David s-a întărit în Domnul Dumnezeul lui“ (v. 6). Nemaiputând conta pe nimeni şi pe nimic, înţelege semnificaţia imnului: «Când totul a apus, El îmi rămâne, numai El». Apoi, cu această putere pe care a regăsit-o în Dumnezeul său, David se angajează hotărât în urmărirea jefuitorilor amaleciţi.