„A trecut mult timp, douăzeci de ani“ (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dumnezeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Samuel le vorbeşte din partea Domnului. Ei trebuie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poate conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provocare. Filistenii se apropie ... şi Domnul îi oferă lui Israel victoria. Acesta este răspunsul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la serviciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer – o Piatră de ajutor: „Până aici Domnul ne-a ajutat“ (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne reamintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comuniune cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr învăţase să I se închine (cap. 1.28).