Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele. Nu toate relele din univers izvorăsc din iubirea de bani, dar ea este totuşi una din marile surse ale unei mari diversităţi de rele. De pildă, iubirea de bani duce la invidie, certuri, furturi, necinste, necumpătare, părăsirea lui Dumnezeu, egoism, fraudă, delapidare, etc.

Nu despre bani ca atare este vorba aici, ci despre iubirea banilor. Banii pot fi folosiţi în slujba Domnului într-o mulţime de căi, din care să rezulte numai bine. Dar aici este vorba despre dorinţa nestăpânită de bani, care duce la păcat şi ruşine.

Acum este menţionat un rău produs de iubirea banilor, şi anume rătăcirea de la credinţa creştină. În goana lor nebună după aur, oamenii neglijează lucrurile spirituale şi până la urmă le este foarte greu să-şi mai dea seama dacă au fost mântuiţi vreodată.

Nu numai că oamenii aceştia au scăpat din mână valorile spirituale, ci s-au străpuns singuri cu multe dureri. Gândiţi-vă la durerile care însoţesc lăcomia după avuţii! Tragedia unei vieţi irosite. Durerea de a-ţi vedea copiii pierduţi în lume. Întristarea de a vedea cum peste noapte te-ai ruinat, pierzând toată averea. Frica de a te întâlni cu Dumnezeu, fie nemântuit sau cel puţin cu mâinile goale. Episcopul J. C. Ryle rezumă:

„În realitate, banii sunt una din avuţiile cele mai nesatisfăcătoare. Negreşit ei îţi iau unele griji, dar aduc cu ei tot atâtea griji cât îţi iau. Trebuie să te zbaţi ca să-i câştigi. Apoi trebuie să te frămânţi ca să-i păstrezi în siguranţă. După care urmează ispitele legate de folosirea lor. Şi apoi sentimentul de culpabilitate legat de modul greşit în care i-ai cheltuit. Perplexitatea de a scăpa de ei. Două treimi din toate certurile, disensiunile şi procesele din lume izvorăsc dintr-o cauză cât se poate de simplă: banii.”

Cel mai bogat om din lume era cândva proprietarul unor sonde de petrol, al unor rafinării, al unor tancuri petroliere şi al conductelor aferente; al unor hoteluri, al unei companii de asigurări, al unei instituţii bancare şi al unor firme de aviaţie. Dar el şi-a înconjurat moşia de 350 de hectare, cu paznici, câini fioroşi de pază, garduri de fier, reflectoare, alarme şi sirene. Pe lângă faptul că se temea de avioane, vapoare şi nebuni, se mai temea de boală, de bătrâneţe, de neputinţă şi de moarte. Era singuratic şi posomorât, şi a recunoscut că n-a putut cumpăra fericirea cu bani.