Asemenea împăratului din parabolă, Ezechia a făcut ca invitaţia harului să fie proclamată în toată ţara: „Iată, am pregătit ospăţul meu; ... toate sunt gata. Veniţi ...“ (Matei 22.4). Mulţi n-au luat-o în seamă, dar şi dintre cei care au venit, mulţi nu se sfinţiseră (v.17). Ce era de făcut? Ar fi trebuit trimişi acasă? Deloc! Întocmai cum invitaţii la marea sărbătoare primesc din partea împăratului câte o haină de nuntă, harul lui Dumnezeu se ocupă de curăţirea acestor israeliţi, ca să-i aducă într-o stare potrivită cu sfinţenia prezenţei Lui. Şi această curăţire este atinsă tocmai prin intermediul Paştelui pe care au venit să-l celebreze. Sângele animalelor înjunghiate le asigură sfinţirea.Gândurile ni se îndreaptă spre sângele lui Isus, Mielul sfânt al lui Dumnezeu, ce curăţă orice păcat (1 Ioan 1.7).În ce-i priveşte pe cei slabi şi ignoranţi, Ezechia, ca simbol al lui Hristos, mediază pentru ei înaintea lui Dumnezeu care iartă. Urmează sărbătoarea Azimelor. Ea ne vorbeşte despre sfinţirea practică. O mare bucurie o însoţeşte, dovadă că punerea deoparte pentru Dumnezeu nu poate fi nicidecum sinonimă cu tristeţea. Şi rugăciunea purtătorilor de cuvânt ai poporului îşi atinge scopul: „s-a suit până la locuinţa cea sfântă a Domnului din ceruri“.
2 Cronici 30:15-27 (Jean Koechlin)

- 2 Cronici 1:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 2:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 2:11-18 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 3:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 4:11-22(Jean Koechlin)
- 2 Cronici 5:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 6:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 6:12-42 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 7:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 7:11-22 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 8:1-18 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 9:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 9:13-31 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 10:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 11:1-23 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 12:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 13:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 13:13-22 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 14:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 15:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 16:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 17:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 18:1-34 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 19:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:14-28 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:25-37 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 21:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 22:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 23:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 23:12-21 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 24:1-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 25:1-28 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 26:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 26:16-23 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 27:1-9 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 28:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 28:16-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 29:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 29:20-36 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 30:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 31:1-8 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 31:9-21 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 32:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 32:16-33 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 33:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 33:14-25 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 34:1-33 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 35:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 35:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 36:1-14 (Jean Koechlin)