Nu numai că harul lui Dumnezeu se lasă mişcat de rugăciunea stăruitoare a lui Manase, dar îi oferă încă o dată ocazia să repare, într-o anumită măsură, răul pe care-l făcuse mai înainte. În adevăr, există întoarceri la Dumnezeu şi pe patul de moarte. Dar dacă aceste întoarceri oferă posibilitatea salvării sufletului, ele nu mai lasă timp pentru a-I mai putea servi Domnului aici jos, pe pământ. Şi asta ar fi o pierdere mare pentru eternitate! (2 Corinteni 5.10; 1 Corinteni 3.15).Dovada convertirii este dată de roadele ei. Toată Iuda este martoră a convertirii lui Manase. Falşii dumnezei, pe care-i servise atât de mult, sunt respinşi; închinarea la idoli este înlocuită de închinarea faţă de Domnul, în adevăr, semn al unei adevărate convertiri (1 Tesaloniceni 1.9). Acest cuvânt semnifică o întoarcere, o schimbare completă a direcţiei. Domnul Isus devine scopul vieţii, iar întreaga energie pusă până atunci în slujba lumii şi a păcatului este înlocuită prin devotamentul faţă de Domnul.Amon n-a tras nici un profit de pe urma exemplului tatălui său (Ieremia 8. 12). Smerenia nu îşi găseşte loc în inima lui. De aceea trece „ca floarea câmpului“ după expresia profetului: „Vântul Domnului suflă peste ea“ (Isaia 40.6-7).
2 Cronici 33:14-25 (Jean Koechlin)

- 2 Cronici 1:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 2:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 2:11-18 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 3:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 4:11-22(Jean Koechlin)
- 2 Cronici 5:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 6:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 6:12-42 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 7:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 7:11-22 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 8:1-18 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 9:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 9:13-31 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 10:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 11:1-23 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 12:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 13:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 13:13-22 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 14:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 15:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 16:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 17:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 18:1-34 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 19:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:14-28 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:25-37 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 21:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 22:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 23:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 23:12-21 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 24:1-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 25:1-28 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 26:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 26:16-23 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 27:1-9 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 28:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 28:16-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 29:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 29:20-36 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 30:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 30:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 31:1-8 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 31:9-21 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 32:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 32:16-33 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 33:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 34:1-33 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 35:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 35:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 36:1-14 (Jean Koechlin)