Complet îmbrăcat în aur, templul semnifică dreptatea desăvârşită şi curată. Mai mult, închinătorul nu se putea apropia de templu înainte să fi trecut mai întâi pe la altarul de aramă pentru jertfe. Acest altar era pătrat, iar dimensiunile lui, „lung de douăzeci de coţi şi lat de douăzeci de coţi“, erau identice cu cele ale locului preasfânt. Altfel spus, gloriile acestui loc preasfânt corespund cu măreţia şi cu perfecţiunea sacrificiului reprezentat de altar.Apoi este „marea turnată“, ai cărei doisprezece boi ne amintesc de lucrarea liniştită şi perseverentă a lui Hristos potrivit cu Efeseni 5.26, ca şi de statornicia de a Se manifesta în toate direcţiile, ca să reziste influenţelor externe şi să menţină curăţia. Numai după aceea sunt enumerate celelalte obiecte: lighenele, sfeşnicele, mesele, altarul de aur şi diferitele accesorii ale preoţilor, astfel încât să ne reamintească faptul că nu putem să ne bucurăm de adevărurile reprezentate de aceste obiecte, înainte să fi fost curăţiţi din punct de vedere moral la „marea de bronz“ (Psalmul 26.6; 2 Corinteni 7.1).Cu excepţia paharului şi a pâinii de la momentul Cinei, închinătorul nou-testamental nu mai are înaintea lui nici obiecte vizibile, nici «tainele» bisericeşti, nici ceremonialuri. În toată simplitatea, el este invitat să participe la Masa Domnului. Închinarea sa este în duh şi în adevăr (Ioan 4.24).
2 Cronici 4:11-22(Jean Koechlin)

- 2 Cronici 1:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 2:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 2:11-18 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 3:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 5:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 6:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 6:12-42 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 7:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 7:11-22 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 8:1-18 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 9:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 9:13-31 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 10:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 11:1-23 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 12:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 13:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 13:13-22 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 14:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 15:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 16:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 17:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 18:1-34 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 19:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:14-28 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 20:25-37 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 21:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 22:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 23:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 23:12-21 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 24:1-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 25:1-28 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 26:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 26:16-23 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 27:1-9 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 28:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 28:16-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 29:1-19 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 29:20-36 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 30:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 30:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 31:1-8 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 31:9-21 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 32:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 32:16-33 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 33:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 33:14-25 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 34:1-33 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 35:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 35:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Cronici 36:1-14 (Jean Koechlin)