Ca răspuns la rugăciunea împăratului, focul coboară peste arderea-de-tot. Şi, pentru a doua oară (vezi 5.14), gloria Domnului umple Casa. De aici şi până în perioada lui Ezechiel (Ezechiel 10.18; 11.23), ea va locui aici.Teama pe care o inspira acea glorie îi împiedica pe preoţi să intre în casă (5.14; 7.2). În contrast cu aceasta, să ne gândim la poziţia noastră eternă. Domnul doreşte să-i aibă pe ai Săi în jurul Său în glorie. Deja pe muntele sfânt El este prezentat aşa ucenicilor, Moise şi Ilie aflându-se cu El în norul luminos, numit „gloria minunată“ (Matei 17.5; 2 Petru 1.17).Tot poporul se pleacă cu faţa la pământ, intonând imnul care va fi şi al împărăţiei de o mie de ani: „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun; căci îndurarea Lui ţine în veac!“ (v. 3; Ps. 136). După aceea se aduce un număr mare de jertfe: douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Ce contrast există aici, de asemenea, cu „singura jertfă“ prin care am fost sfinţiţi şi făcuţi desăvârşiţi: aceea a „trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna“ (Evrei 10.10, 14)!Apoi, pentru poporul marelui împărat, rămâne bucuria neumbrită a Sărbătorii Corturilor.