Considerându-l pe Iehu executor al răzbunării Domnului, ne gândim la Împăratul, la Omul viteaz (Hristos) căruia I se adresează Ps. 45: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi ...“ (Ps. 45.7; compară cu 2 Împ. 9.6). „Şi, victorios în măreţia Ta, înaintează ...“ (Ps. 45. 4 – comp. cu 2 Împ. 9.16). „Dreapta Ta îţi va arăta fapte înfricoşătoare. Săgeţile Tale sunt ascuţite ... în inima vrăjmaşilor Împăratului“ (Ps. 45.4,5 – comp. cu 2 Împ.9.24). În consecinţă, tronul Îi este conferit nu pentru un timp (ca lui Iehu pentru patru generaţii – v. 30), ci în vecii vecilor (Ps. 45.6).Însă v. 31 subliniază contrastul şi ne învaţă o lecţie serioasă: este posibil să manifestăm un mare zel pentru Dumnezeu, să facem lucruri spectaculoase, care toate pot avea aparenţa credinţei, şi, cu toate acestea, să ne căutăm propriile interese.Capitolul 11 ne readuce în împărăţia lui Iuda, unde o vedem pe dezgustătoarea Atalia, fiica adevărată a lui Ahab şi a Izabelei, care, pentru a ajunge la coroană, ucide toţi descendenţii de parte bărbătească.