De la începutul acestei cărţi îl vedem pe mizerabilul Ahazia făcând încă un pas mai departe în idolatrie. Îmbolnăvindu-se, trimite soli la Baal-Zebub (domnul muştelor sau al murdăriei), ca să-l întrebe. Fapt cu atât mai sinistru cu cât, în spatele acestui idol, se află Satan care se face adorat – el, pe care iudeii îl vor numi Beelzebul, căpetenia demonilor (Matei 12.24)!Atunci, din partea Domnului, sfârşitul lui Ahazia este hotărât şi Ilie are misiunea să i-l anunţe, precum altădată tatălui acestuia. Dar, în timp ce Ahab manifestase o oarecare smerenie, Ahazia, din contră, nu se preocupă decât să-l prindă pe profet, chiar prin violenţă, dacă este nevoie. Ne ducem astfel cu gândul la faptele criminale ale unui alt împărat, răutăciosul Irod, împotriva lui Ioan Botezătorul (pe care Cuvântul îl aseamănă frecvent cu Ilie – comparaţi hainele lor în v. 8 şi Marcu 1.6). Această revoltă deschisă împotriva Domnului aduce imediat o pedeapsă solemnă.Astfel Ahazia îl întrece pe tatăl său în răutate. El avusese înainte doar exemplul trist al părinţilor săi, Ahab şi Izabela. Dar ce să spunem atunci despre tinerii şi tinerele crescuţi de părinţi evlavioşi şi care, în pofida unui asemenea privilegiu, s-au dus după idolii lumii?