Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ierusalimului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţionează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Abandonând toate obiectele sfinte consacrate de înaintaşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imitat exemplul acestui sărman împărat! La începutul vieţii lor creştine au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au consacrat sau au pus deoparte una şi alta, pentru serviciul Domnului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii slujitori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un salvator (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mântuitorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!
2 Împărați 12:17-13:9 (Jean Koechlin)

- 2 Împărați 1:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 1:11-18 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 2:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 2:15-25 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 3:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 3:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 4:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 4:18-31 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 4:32-44 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 5:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 5:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 6:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 6:18-33 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 7:1-8 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 7:9-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 8:1-29 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 9:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 9:16-29 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 9:30-10:11 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 10:12-27 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 10:28-11:3 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 11:4-21 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 12:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 13:10-25 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 14:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 14:17-29 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 15:1-22 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 15:23-38 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 16:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 17:1-41 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 18:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 18:13-25 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 18:26-37 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 19:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 19:14-24 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 19:25-37 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 20:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 20:12-21 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 21:1-18 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 21:19-22:7 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 22:8-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 23:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 23:12-23 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 23:24-37 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 24:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 25:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 25:18-30 (Jean Koechlin)