Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ierusalimului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţionează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Abandonând toate obiectele sfinte consacrate de înaintaşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imitat exemplul acestui sărman împărat! La începutul vieţii lor creştine au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au consacrat sau au pus deoparte una şi alta, pentru serviciul Domnului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii slujitori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un salvator (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mântuitorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!