În timpul domniei lui Ahaz în Iuda (şi a lui Pecah în Israel), în istorie îşi face apariţia Asiria. Dumnezeu urmează s-o folosească drept „nuiaua mâniei“ Lui (Isaia 10.5), pentru a-l împrăştia pe Israel şi pentru a-l pedepsi pe Iuda. În faţa acestei intervenţii de temut, Ahaz acţionează, fără dubiu, ca un adevărat politician, dar neţinând cât de puţin seama de voia Domnului. Totuşi, cea mai minunată dintre revelaţii lui îi fusese oferită, după cum învăţăm de la Isaia, cel care a profeţit în timpul domniei lui (Isaia 7.14): „Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel“. Există mulţi oameni şi în zilele noastre care au auzit vestea cea bună a naşterii Mântuitorului, dar au refuzat acest Dumnezeu venit pentru a fi „cu noi“.Ahaz îşi ia libertatea de a schimba orice în casa Domnului. El dispune confecţionarea unui altar mai mare: oamenii găsesc mereu că ce a stabilit Dumnezeu este prea strâmt. Apoi împăratul lipsit de evlavie îndepărtează altarul pentru sacrificii: valoarea ispăşirii, eficacitatea crucii sunt negate. Apoi îndepărtează temelia lighenelor şi a mării: adică suprimă judecata de sine. În final modifică porticul şi intrarea „din cauza împăratului Asiriei“ (v. 18): imagine a acelei religii care place lumii şi care-şi deschide larg porţile către ea.