Iehu este un om ager şi plin de energie. Pe cât de spontan îşi concepe planul, pe atât de rapid îl pune în aplicare. Urmat de o ceată de oameni credincioşi lui, îşi conduce cu înverşunare carul la destinaţie, la Izreel. Văzându-l, ne gândim la acest Călăreţ urmat de armatele cereşti care vine să împlinească judecata „mâniei aprinse a lui Dumnezeu cel Atotputernic“. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu“ sau, de asemeni, „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor“, cu alte cuvinte, Hristos Însuşi. Apoi dispensaţia harului va lua sfârşit (Ap. 9.11-16).„Este pace?“ întreabă neliniştit Ioram prin mesageri; apoi mai întreabă o dată când ajunge în faţa celui trimis să execute judecata asupra lui. Dar ce spune Scriptura? „Pentru cei răi nu este pace“ (Isaia 57.21). Dimpotrivă, „când spun: «Pace şi siguranţă!», atunci deodată vine pieirea peste ei“ (1 Tesaloniceni 5.3). A sosit momentul ca împăratul lipsit de evlavie să dea socoteală. Harul îi fusese vestit adesea prin Elisei; dar împăratul a rămas surd la cuvintele lui. „Trădare!“ strigă el. „Pedeapsă!“ ar fi trebuit să spună mai degrabă, pentru că mâna lui Dumnezeu este aceea care-l străpunge prin inimă, făcând ca trupul să-i fie aruncat chiar în ogorul lui Nabot unde, potrivit profeţiei neschimbătoare, s-a împlinit sfârşitul casei însângerate a lui Ahab.