Iehu este un om ager şi plin de energie. Pe cât de spontan îşi concepe planul, pe atât de rapid îl pune în aplicare. Urmat de o ceată de oameni credincioşi lui, îşi conduce cu înverşunare carul la destinaţie, la Izreel. Văzându-l, ne gândim la acest Călăreţ urmat de armatele cereşti care vine să împlinească judecata „mâniei aprinse a lui Dumnezeu cel Atotputernic“. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu“ sau, de asemeni, „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor“, cu alte cuvinte, Hristos Însuşi. Apoi dispensaţia harului va lua sfârşit (Ap. 9.11-16).„Este pace?“ întreabă neliniştit Ioram prin mesageri; apoi mai întreabă o dată când ajunge în faţa celui trimis să execute judecata asupra lui. Dar ce spune Scriptura? „Pentru cei răi nu este pace“ (Isaia 57.21). Dimpotrivă, „când spun: «Pace şi siguranţă!», atunci deodată vine pieirea peste ei“ (1 Tesaloniceni 5.3). A sosit momentul ca împăratul lipsit de evlavie să dea socoteală. Harul îi fusese vestit adesea prin Elisei; dar împăratul a rămas surd la cuvintele lui. „Trădare!“ strigă el. „Pedeapsă!“ ar fi trebuit să spună mai degrabă, pentru că mâna lui Dumnezeu este aceea care-l străpunge prin inimă, făcând ca trupul să-i fie aruncat chiar în ogorul lui Nabot unde, potrivit profeţiei neschimbătoare, s-a împlinit sfârşitul casei însângerate a lui Ahab.
2 Împărați 9:16-29 (Jean Koechlin)

- 2 Împărați 1:1-10 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 1:11-18 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 2:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 2:15-25 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 3:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 3:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 4:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 4:18-31 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 4:32-44 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 5:1-14 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 5:15-27 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 6:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 6:18-33 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 7:1-8 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 7:9-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 8:1-29 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 9:1-15 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 9:30-10:11 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 10:12-27 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 10:28-11:3 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 11:4-21 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 12:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 12:17-13:9 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 13:10-25 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 14:1-16 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 14:17-29 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 15:1-22 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 15:23-38 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 16:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 17:1-41 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 18:1-12 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 18:13-25 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 18:26-37 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 19:1-13 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 19:14-24 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 19:25-37 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 20:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 20:12-21 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 21:1-18 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 21:19-22:7 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 22:8-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 23:1-11 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 23:12-23 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 23:24-37 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 24:1-20 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 25:1-17 (Jean Koechlin)
- 2 Împărați 25:18-30 (Jean Koechlin)