Primul eveniment a fost foametea, care a durat trei ani. Când David L-a întrebat pe Domnul care este cauza ei, i s-a spus că a fost din pricina faptului că Saul a încălcat legământul încheiat de Israel cu ghibeoniţii [gabaoniţii]. Aceşti locuitori păgâni ai ţării îl păcăliseră pe Iosua să încheie legământ cu ei. Saul însă a încălcat legământul, încercând să-i distrugă pe ghibeoniţi, fapt ce nu mai fusese menţionat în nici un alt loc din Vechiul Testament. Termenul „casă setoasă de sânge" ar putea însemna că descendenţii lui Saul participaseră activ la măcelărirea ghibeoniţilor, în care caz pedepsirea lor a fost justificată (v. 2-9). S-ar putea să ni se pară prea aspru faptul că naţiunea a trebuit să sufere pentru o crima comisă de un om care nu mai era în viaţă, dar cu secole în urmă Israel rostise faţă de ghibeoniţi un jurământ solemn (Ios. 9:19, 20) şi foametea care s-a abătut acum s-a datorat faptului că legământul respectiv a fost încălcat. Timpul nu înceţoşează cu nimic memoria lui Dumnezeu sau simţul Său de dreptate.
Regatul lui David. În urma campaniilor militare ale lui David,regatul său a cucerit forţele Edomului. Moabului, Amonului şi Zobei.