După ce a întredeschis perdeaua din faţa stării veşnice (v. 1-8), Duhul face un pas în urmă, revenind la perioada domniei lui Hristos. Ne prezintă o cetate care nu este nicidecum Roma sau Babilonul, ci Ierusalimul sfânt, „Mireasa, soţia Mielului“. Toată această descriere este simbolică. Simţurile noastre de acum nu pot percepe, nici minţile noastre nu pot concepe cele care aparţin noii creaţii (1 Corinteni 13.12). De exemplu, cum să-i explici unui orb din naştere ce sunt culorile? Dumnezeu ia lucrurile cele mai frumoase şi mai rare de pe pământ: aurul, pietrele preţioase, pentru a ne face o idee despre ceea ce ne este pregătit în cer. Lumina ei şi zidurile de iaspis (v. 11, 18) ne spun despre manifestarea gloriilor lui Hristos în şi prin Biserică (cap. 4.3). Aceasta este iluminată de lumina care străluceşte în lampă: gloria lui Dumnezeu «concentrată» în Miel (v. 23). La rândul ei, cetatea sfântă răspândeşte această lumină divină spre folosul pământului milenial (v. 24). Este ceea ce sugerează Ioan 17.22: „Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu … Eu în ei şi Tu în Mine; ca … lumea să cunoască…“.Şi cum ar putea intra vreun lucru „întinat“ în locul unde locuieşte Domnul? (v. 27; citiţi 2 Corinteni 7.1).