Un ultim stadiu caracterizează creştinătatea. Trăsăturile sale pot fi recunoscute astăzi: mulţumirea de sine, lipsă de ardoare, indiferenţă, pretenţii religioase de a poseda tot, de a cunoaşte tot (Deuteronom 8.17; Osea 12.9). „N-am nevoie de nimic“ (v. 17): este ceea ce par a spune şi creştinii care neglijează rugăciunea. În Laodiceea lipsesc trei lucruri esenţiale: aurul – dreptatea adevărată, după gândul lui Dumnezeu; veşmintele albe – mărturia practică decurgând din cea dinainte; „alifie pentru ochi“ (v. 18) – discernământul pe care-l dă Duhul Sfânt. Nu este însă prea târziu pentru cel care are urechi de auzit! Domnul dă succesiv: un sfat – ca fiecare să se grăbească să cumpere de la El tot ce-i lipseşte (comp. cu Matei 25.3); o încurajare – cei iubiţi de Hristos sunt mustraţi şi pedepsiţi; un îndemn – să fie cu râvnă, să se pocăiască; şi o promisiune de nepreţuit, cea din versetul 20. Pe aceia care Îl vor primi în inima lor, Isus, la rândul Lui, îi va primi în cer, pe tronul Său (v. 21).Dragi prieteni, acesta este sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ. Oricât de mare ar fi însă căderea, prezenţa Domnului încă mai poate fi experimentată. Ea face inima să ardă de o bucurie inexprimabilă, cum au încercat-o doi dintre ucenici într-o seară de neuitat, atunci când Isus intrase să rămână cu ei (Luca 24.29).