Uneori Dumnezeu răspunde imediat la rugăciunile alor Săi. În capitolul 9.21, cuvântul Său a ajuns la Daniel pe când el încă se ruga. Alteori, dimpotrivă, ca în acest capitol, El amână intervenţia Sa, pentru a testa cât de reale sunt dorinţele noastre, cât de perseverentă este credinţa noastră. Dar chiar dacă uneori trebuie să ne rugăm mult timp înainte de a fi împlinită rugăciunea, niciodată să nu tragem concluzia din aceasta că Dumnezeu nu ascultă (1 Ioan 5.15). El îi spune lui Daniel că rugăciunea lui a fost auzită încă din prima zi. Acest verset 12 ne dezvăluie starea morală plăcută lui Dumnezeu, care este, am putea spune, cheia comunicării cu cerul. Să reţinem secretul lui Daniel: el şi-a pus inima să înţeleagă şi să se smerească.Comparând viziunea din versetele 5 şi 6 cu cea a apostolului Ioan în Patmos (Apocalipsa 1.13-16), înţelegem că Acela care apare aici încărcat cu atributele dreptăţii suverane nu poate fi altul decât „Unsul“ cel „nimicit“ (cap. 9.26) care va fi, de asemenea, glorificat. Într-o astfel de prezenţă, cel mai evlavios dintre oameni este paralizat de o spaimă mortală. (Pentru a putea fi un canal al revelaţiilor divine, trebuie ca mai întâi moartea să-şi fi făcut lucrarea în noi – 2 Corinteni 4.12.) Dar acelaşi cuvânt al harului vine să-l liniştească şi pe Daniel, cum mai târziu o va face şi faţă de Ioan: „Nu te teme“, „nu te teme de nimic, om preaiubit“ (v. 12, 19).