Împăratul Darius a semnat decretul scris, dar Daniel a continuat să se roage lui Dumnezeu de trei ori pe zi, drept care duşmanii lui l-au pârât la împărat. (În Estera, regele Ahaşveroş a fost şi el înduplecat de supuşii săi să scoată o lege cu neputinţă de modificat prin care să fie condamnat poporul lui Dumnezeu. Daniel, ameninţat în groapa cu lei, şi Estera, înfruntându-l pe Ahaşveroş, au fost în pericol de a-şi pierde viaţa. Ambii s-au bizuit însă pe Dumnezeu ca să-i salveze, înfruntând primejdia cu mult eroism. Ambii au fost străini în imperiul persan. În fiecare din cele două cazuri, un rege persan a regretat că a semnat un decret ce a devenit o lege irevocabilă. În ambele relatări, poporul lui Dumnezeu a fost salvat de duşmanii săi.)