Ultima carte a lui Moise, Deuteronomul, repetă în parte istoriile şi învăţăturile din cărţile anterioare. Ajuns la sfârşitul vieţii sale, conducătorul credincios rememorează evenimentele din pustiu şi lecţiile primite de Israel, pentru ca acestea să slujească de pildă noii generaţii. Oamenii care ieşiseră din Egipt au pierit cu toţii, aşa că era necesar ca tânăra generaţie să fie avertizată şi să primească învăţătură. Cu acest gând, citirea Deuteronomului va fi benefică în special pentru tinerii credincioşi. Ca pentru a-i îndemna să nu piardă timpul, cartea începe cu un contrast izbitor. Unsprezece zile ar fi fost suficiente, potrivit v.2, pentru a conduce poporul din Horeb în Canaan. Dar a fost nevoie de patruzeci de ani (v. 3)! Mulţi dintre noi îşi amintesc cu tristeţe de anii pierduţi. Nu trebuie neapărat să aşteptaţi până la maturitate sau până la bătrâneţe pentru a intra în stăpânirea „locurilor cereşti“. Duhul Sfânt doreşte chiar de la începutul vieţii noastre creştine să ne înveţe adevărurile şi principiile.Versetele 13-18 ne amintesc de trista noastră înclinaţie de a ne certa „pe drum“ (Geneza 45.24) şi de măsurile pe care Domnul este obligat să le ia chiar de la primii paşi ai poporului Său în pustiu.