În cauzele penale nu era suficientă mărturia unei singure persoane, ci trebuia să existe cel puţin doi sau trei martori. Un martor mincinos trebuia judecat de preoţi şi de judecători (17:8, 9) şi pedepsit cu pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de care a fost acuzat împricinatul (v. 16-21).
Principiul „ochi pentru ochi" şi „dinte pentru dinte" a fost numit în cultura occidentală Lex talionis, „legea talionului" (în latină). De cele mai multe ori principiul este interpretat greşit ca un gen de răzbunare, deşi în realitate nu aşa stau lucrurile. Legea nu constituie o licenţă pentru manifestarea cruzimii, ci, dimpotrivă, un mijloc de îngrădire a acesteia. În contextul fragmentului analizat se referă la tipul de penalizare ce se poate impune asupra unui martor mincinos.