Am dori acuma să îndreptăm luarea aminte a cititorului asupra unui lucru foarte interesant, care are un loc de frunte în scrierile Vechiului Testament, şi e lămurit amănunţit în capitolul nostru, asupra cârmuirii lui Dumnezeu peste lume şi asupra călăuzirii Sale minunate a neamurilor pământului. Nu ar trebui să uităm niciodată că, Acela pe care-L cunoaştem ca „Dumnezeu şi Tată al Domnului nostru Isus Cristos”, se interesează personal de treburile noroadelor, că ia cunoştinţă de mişcările lor şi de felul cum se poartă între ele.

Toate acestea stau în legătură de-a dreptul cu poporul lui Israel şi ţara Palestinei, după cum vedem în capitolul 32, versetul 8 al cărţii noastre: „Când Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor după numărul copiilor lui Israel”. Israel a fost odată, după gândul lui Dumnezeu, centrul acestui pământ şi va fi din nou. Ziditorul şi Stăpânitorul lumii a întocmit de la început (Geneza 10) neamurile şi le-a pus hotare, după voia Sa nemărginită, având în vedere, în chip deosebit, pe urmaşii lui Avraam şi acea fâşie îngustă de pământ pe care aveau s-o stăpânească ei, în puterea legământului veşnic făcut cu părinţii lor. În capitolul nostru vedem cum Domnul, în credincioşia şi dreptatea Sa, vine să apere trei popoare felurite, în drepturile lor naţionale, şi anume, împotriva poporului Său ales: „Dă următoarea porunca poporului: Acum aveţi să treceţi prin hotarele fraţilor voştri, copiii lui Esau, care locuiesc în Seir. Ei se vor teme de voi, dar să vă păziţi bine, sa nu vă încăieraţi cu ei, căci nu vă voi da în ţara lor nici măcar o palmă de loc; muntele Seir l-am dat în stăpânire lui Esau. Să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint hrana pe care o veţi mânca şi să cumpăraţi de la ei cu preţ de argint chiar şi apa pe care o veţi bea” (Verset 4-6).

Poate că Israel crezuse că va putea pune stăpânire pe ţara Edomiţilor, însă au fost nevoiţi să înveţe că Cel Prea Înalt stăpâneşte între neamuri, că tot pământul este al Lui şi El îl împarte după plăcerea Sa. Cei mai mulţi dintre oameni se gândesc foarte puţin la acest fapt mare. Cârmuitorii şi bărbaţii de stat nu ţin seamă de El. Ei uită că Dumnezeu se interesează de treburile noroadelor, că El împarte împăraţii, ţinuturi şi ţări, cum crede de cuviinţă. Ei se poartă ca şi când totul n-ar fi decât urmare de izbânzi militare şi, ca şi când Dumnezeu n-ar avea nici un amestec în hotarele şi ţinuturile neamurilor. Aceasta este o greşeală mare. Ei nu înţeleg însemnătatea şi puterea unor vorbe ca acestea: „Muntele Seir L-am dat în stăpânire lui Esau. Dumnezeu nu-şi va părăsi niciodată drepturile în privinţa aceasta. El n-a îngăduit lui Israel să se atingă nici de cel mai mic lucru al lui Esau.” Trebuiau să plătească totul cu bani şi apoi să-şi caute de drum. Pricina era: „Căci Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în tot lucrul mâinilor tale şi ţi-a cunoscut călătoria în această mare pustie. Iată, de patruzeci de ani, de când Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine n-ai dus lipsă de nimic.” (versetul 7). Ce pricină duioasă! Israel trebuia să lase neatins tot ce era a lui Esau, pentru că Domnul se îngrijea de el în chip deosebit şi gingaş. El cunoştea fiecare pas al drumului lor greu prin pustie şi se îngrijea în bunătatea Lui nemărginită de toate nevoile lor. El era pe cale sa le dea, după făgăduinţa Lui, ţara Canaanului, pe care o dăduse odată lui Avraam. Dar aceiaşi mâna, care era gata să le dea Canaanul, dăduse şi lui Esau muntele Seir.

Acelaşi lucru îl vedem cu privire la Moab şi Amon. Domnul mi-a zis: „Nu face război cu Moab şi nu te apuca la luptă cu el; căci nu-ţi voi da nimic să stăpâneşti în tara lui. Aurul l-am dat în stăpânire copiilor lui Lot”. Şi mai departe: „Sa treci azi hotarul Moabului la cetatea Ar şi să te apropii de copiii lai Amon. Să nu faci război cu ei şi să nu te iei la luptă cu ei; căci nu-ţi voi da nimic de stăpânit în ţara copiilor lui Amon: am dat-o în stăpânire copiilor lui Lot” (versetul 9, 18, 19).

Ţările pomenile aici se găseau de mult în mâinile uriaşilor. Deoarece planul lui Dumnezeu a fost să le dea copiilor lui Esau şi lui Lot, El a nimicit pe uriaşii aceia, căci cine e în stare să se pună în calea hotărârii lui Dumnezeu? „Ţara aceasta trecea de asemenea ca o ţară a lui Refaim; mai înainte locuiau în ea Refaimiţii… un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor. Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau care locuiesc în Seir, când a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, până în ziua de azi”.