13. Legea căsătoriei levirate
Dacă un israelit murea fără să-i lase soţiei sale un fiu, exista pericolul ca numele lui să piară şi proprietatea familiei să fie înstrăinată. Prin urmare, un frate al decedatului avea datoria să se însoare cu văduva sa. Practica aceasta a căsătoriilor „levirate" se regăsea şi la multe alte popoare din vechime. Dacă fratele nu consimţea să facă acest lucru, văduva se ducea la bătrânii cetăţii, aducându-le la cunoştinţă fapta. Fratele decedatului era chemat în faţa bătrânilor pentru a se verifica dacă aşa stau lucrurile. Dacă acesta persista în refuzul său de a se căsători cu văduva fratelui său decedat, femeia îşi scotea o sandală din picior şi îl scuipa în faţă. Din acel moment omului i se ducea numele de ocară pentru că a refuzat să asigure continuitatea familiei fratelui său. Levitic 20:21 interzicea unui om s-o ia în căsătorie pe nevasta fratelui său; în schimb, aici i se porunceşte s-o ia în căsătorie. Negreşit textul din Levitic se aplica la soţul care mai era încă în viaţă, pe când cel de la Deuteronom se referă la situaţia în care acesta a decedat, fără să lase în urmă un moştenitor.