1. Ritualul pentru roadele dintâi
După ce se vor fi stabilit israeliţii în ţară, ei vor avea datoria de a se duce la sanctuarul lui Dumnezeu, pentru a-i aduce preotului cele dintâi din toate roadele pământului, în semn de recunoaştere, plină de bucurie, a faptului că Dumnezeu i-a binecuvântat. Apoi ei trebuiau să recapituleze una după alta toate ocaziile binecuvântate în care Dumnezeu S-a purtat cu bunăvoinţă şi har faţă de ei, începând cu strămoşul lor lacob (un sirian rătăcitor), continuând cu robia lor în Egipt, izbăvirea lor din acea ţară pe care a realizat-o Dumnezeu cu braţ tare şi încheind cu luarea de către ei în stăpânire a ţării în care curge lapte şi miere. Philip Keller explică semnificaţia acestei expresii de o coloratură aparte: În Scriptura imaginea sub care este înfăţişată Ţara Promisă, spre care Dumnezeu S-a străduit cu atâta tenacitate să-l conducă pe Israel după izbăvirea din Egipt, era o ţară în care curgea „lapte şi miere". Este o expresie care, dincolo de înţelesul figurat, are şi un puternic fundament ştiinţific. În terminologia agricolă ne referim adesea (în engleză, n.tr.) la „milk flow" şi „honey flow" (textual: „curgerea laptelui" şi „curgerea mierii"), prin care înţelegem sezonul de vârf al primăverii şi verii, cînd păşunile sunt în faza cea mai productivă. Astfel se spune că vitele care se hrănesc din fâneţuri .şi albinele care se opresc din floare în floare dau, în consecinţă, „o curgere" de lapte sau miere. Prin urmare, o ţară în care curge lapte şi miere este una bogată în păşuni mănoase, un pământ plin de verdeaţă, cu sol bun. Când Dumnezeu a definit astfel ţara în care a dorit să-i aducă pe israeliţi El a prevăzut tocmai o atare viaţă de bucurie şi belşug, de izbândă şi mulţumire sufletească pentru poporul Său.