Israeliţii călcaseră legământul pe care l-a încheiat Dumnezeu cu ei pe Muntele Sinai. Acum Moise i-a chemat să ratifice legământul enunţat în cartea Deuteronom şi încheiat în câmpiile Moabului, în pragul intrării lor în ţara promisă. Oamenii nu-L înţelegeau pe Domnul şi planurile avute în vedere de El cu privire la ei. Iehova tânjea de dor să le dea o inimă care să priceapă, ochi care să vadă şi urechi care să audă. În schimb, ei s-au dovedit nevrednici de a primi aceste lucruri, persistând în necredinţa şi neascultarea lor. Naţiunea Israel avusese parte de mana din cer şi de apa care a ţâşnit din stâncă. Ea n-a depins de lucrurile făcute de mâna omului pentru a supravieţui în pustiu (adică de pâine, de vin, de băuturi tari). Asta s-a întâmplat pentru ca ea să ajungă să cunoască pe Domnul Dumnezeul ei în toată credinciosia şi dragostea Lui.
Ca stimulent menit să-i determine să păzească legământul, Moise recapitulează iarăşi bunătatea arătată de Dumnezeu faţă de Israel - miracolele săvârşite în Egipt, măreaţa izbăvire, cei patruzeci de ani petrecuţi în pustiu, înfrângerea regilor Sihon şi Og şi împărţirea teritoriilor transiordaniene către Ruben, Gad şi o jumătate din tribul lui Manase.