Să mai rămânem puţin la versetele de la urmă, ale capitolului nostru, pentru că în ele se găsesc, pentru noi, multe lucruri atrăgătoare, pline de învăţătură şi folositoare. „În vremea aceea am poruncit lui Iosua şi i-am zis: Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, acestor doi împăraţi; aşa va face Dumnezeu tuturor împăraţilor, împotriva cărora vei merge. Nu te teme de ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru va lupta El însuşi pentru voi” (verset 21-22). Amintirea lucrurilor pe care le-a făcut pentru noi Domnul, în trecut, ar trebui să ne întărească încrederea pentru viitor. Ce lucru ar fi fost cu neputinţă pentru un Dumnezeu, care a dat norodului Său o biruinţă atât de strălucită, asupra Amoriţilor, care a nimicit pe un vrăjmaş atât de puternic ca împăratul Organică, şi care a dat toată ţara uriaşilor în mâinile lor? Ei nu se mai puteau aştepta să se întâlnească în tara Canaanului cu un împărat mai puternic decât Og, al cărui pat avea o lungime atât de mare încât Moise o aminteşte anumit. Însă ce erau toate acestea în faţa Ziditorului atotputernic? Uriaşii, ca şi piticii, sunt la fel în faţa Lui. Lucrul însemnat este să păstrăm pe Dumnezeu în faţa ochilor. Atunci pier toate greutăţile. Dacă ne umple El zarea, nu mai putem vedea altceva, şi tocmai aceasta este taina adevărată a păcii şi a înaintării. „Ochii tăi au văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru”. Şi cum a făcut, aşa va mai face. El a izbăvit, El izbăveşte astăzi şi El va Izbăvi pe viitor. Trecutul, timpul de faţă şi viitor, sunt deopotrivă pline de izbăvirea lui Dumnezeu.

Dragă cititor, te găseşti necăjit de vreo greutate? Te apasă ceva? Inima ţi-i poate neliniştită din pricina aceasta? Dacă e aşa, ascultă un cuvânt de îmbărbătare: „Nu te teme. Crede numai!”. El nu părăseşte niciodată o inimă care se încrede în El. Foloseşte-te de izvoarele de ajutorare care se găsesc pentru tine în El. Pune-te cu tot ce te înconjoară, cu frica şi cu groaza ta, în mâinile Lui şi lasă-le pe toate acolo.

Da, lasă-le acolo! Nu ne poate fi de nici un folos să punem, în clipa aceasta, greutăţile şi nevoile noastre în mâna Dumnezeului nostru şi să le luăm pe urmă iar în mâna noastră. De câte ori nu facem aşa. Când ne aflăm în vreo încercare sau nevoie, venim în rugăciune la Dumnezeu, aruncăm povara noastră asupra Lui, şi ne simţim uşuraţi; însă abia ne-am ridicat din genunchi şi privim din nou spre greutăţi, gândindu-ne la împrejurările de mai înainte, până ce ajungem la punctul pe care, nu de mult, îl părăsisem. Cât de mult necinstim prin aceasta pe Dumnezeul nostru şi pe Tatăl nostru, şi nu-i de mirare că rămânem tot robiţi şi nenorociţi. El vrea ca sufletul nostru să fie aşa de slobod de griji, cât de slobod este cugetul de vină. Cuvântul, pe care ni-1 spune este: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4).

Tot aşa căuta şi Moise, bărbatul iubit al lui Dumnezeu şi slujitorul credincios al Domnului, să îmbărbăteze pe Iosua, tovarăşul de lucru şi urmaşul său, cu privire la ce avea să i se întâmple: „Nu te teme de ei; căci Domnul, Dumnezeul vostru, va lupta El însuşi pentru voi”. La fel îmbărbăta şi Pavel pe copilul său iubit şi tovarăşul de luptă, Timotei, să se încreadă în Dumnezeul cel viu, să fie tare în harul care este în Cristos Isus, să se sprijine, cu încredere neclintită, pe temelia tare a lui Dumnezeu, şi să se dea astfel cu hărnicie şi cu adevărată bărbăţie sufletească lucrului la care fusese chemat. Astfel ne putem îmbărbăta şi noi între noi, să ţinem cu credinţă de copil şi cu tărie la Cuvântul care este întărit pe vecie în ceruri, să-L păstrăm în inimă ca o putere şi împlinire vie pentru suflet, ca orice care rămâne, chiar dacă totul piere, şi chiar dacă orice sprijin omenesc slăbeşte. „Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac” (1 Petru 1:24, 25).