Când a fost dată legea, oamenii s-au îngrozit de manifestările Prezenţei divine, temându-se că vor fi omorâţi. Şi astfel l-au trimis pe Moise să-I vorbească Domnului şi să-L asigure că vor face tot ce a spus El. (Desigur nu şi-au dat seama de păcătoşenia lor şi de neputinţa de a face voia Lui, când au făcut un jurământ atât de pripit.) în consecinţă, restul legilor şi rânduielilor au fost date prin intermediul Lui Moise, mijlocitorul. Cele zece cuvinte sau zece porunci par să fi fost rostite verbal întregii naţiuni când s-a aflat la Muntele Sinai(v. 30, 31).
În versetul 28 Domnul nu-i elogiază pentru promisiunea făcută de ei că vor păzi legea, ci mai degrabă pentru expresiile lor de frică, de uimire şi înfrigurare (a se compara cu 18:16-18). Dumnezeu ştia că ei nu aveau o inimă cu care să păzească poruncile Sale. Ar fi dorit ca ei să aibă o astfel de inimă, pentru ca să-i poată binecuvânta din belşug (v. 28-33).