„Dumnezeu" sau „oamenii"?
"Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni." (Fapte 5.29)
A face potrivit voii noastre este păcat: înseamnă a lucra aşa cum vrea omul cel vechi, care nu se supune lui Dumnezeu şi care nu-I face voia; înseamnă a face ce vrea firea păcătoasă, care întotdeauna se manifestă nu potrivit gândului lui Dumnezeu, ci pentru sine. Voinţa proprie este întotdeauna greşită!
Apostolul Petru, învinuit înaintea sfatului preoţilor de neascultare faţă de ei, nu pledează pentru dreptul de a face ce vrea - un drept de a face propria voinţă; el nu avea un astfel de drept. Faţă de Dumnezeu, aceasta ar fi fost exprimarea propriei voinţe; şi el nu L-ar fi onorat pe Dumnezeu în felul acesta. Cuvântul lui nu a fost: «Am dreptul să fac ce îmi place, fară să ţin seama de voi», ci: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni" (Fapte 5.29). Şi ar fi fost, într-adevăr, neascultare să fi ascultat de ei.
Acest principiu este pierdut astăzi şi se face abuz de drept, de voinţă, în toate confesiunile religioase. În această privinţă, ele se împart în două clase mari: cei care pretind ascultare şi cei care pledează pentru libertate.
Răspunsul lui Petru este ceea ce trebuie atât pentru unii, cât şi pentru alţii.
Neo-protestanţii pledează pentru libertate, pentru dreptul de a face, ca oameni, ce vor.
Oamenii bisericii pretind însă ascultare şi insistă deseori asupra acestui principiu; dar este o ascultare faţă de oameni, nu faţă de Dumnezeu.
„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu" este răspunsul creştin, atât pentru unii, cât şi pentru alţii!
„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu" răspund celui care pretinde drepturi!
„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu" spun omului bisericii, care pretinde principiul ascultării numai faţă de autoritatea oamenilor!
„Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni"! Cât de perfectă este Scriptura! Propria voinţă nu este niciodată dreaptă. Ascultarea de oameni este întotdeauna greşită: este neascultare faţă de Dumnezeu