Peste efod, în faţă, era prins „pieptarul“, ca un fel de şorţ în faţă. Pe el erau fixate douăsprezece pietre preţioase, după numele celor douăsprezece seminţii care erau astfel necurmat pe inima lui Aaron (v.30). Imagine mişcătoare a locului pe care-l ocupăm noi ca iubiţi ai Domnului! Suntem pe umerii Lui puternici, dar suntem şi pe inima Lui, subiecte ale necontenitei Sale griji (comp. cu Ioan 13.23). Numele erau gravate ca o pecete, ca un semn al proprietăţii (Cântarea Cântărilor 8.6; Hagai 2.23).„Necurmat“ este cuvântul de subliniat în acest capitol (v. 29 sf., 30, 38). Din imaginea acestor pietre fixate de neclintit vedem că pe cei care sunt ai Domnului nimic nu îi poate despărţi, nici de puterea Lui cea mare (Ioan 10.28 sf.), nici de dragostea Lui (Romani 8.35).Pietrele erau foarte diferite, răsfrângând fiecare într-o manieră particulară lumina aceluiaşi sfeşnic. Tot astfel, cei mântuiţi sunt diferiţi unul de altul, fiecare reflectând o anumită trăsătură morală a lui Isus. Şi fiecare este preţios pentru inima Celui care îl poartă. Când suntem pe punctul de a critica un alt creştin, să ne amintim că Domnul îl iubeşte. În sfârşit, pentru ca toate aceste nestemate sau, mai degrabă, pentru ca toţi aceşti credincioşi să reflecte deplin lumina din sanctuar, trebuia să fie tăiate şi şlefuite: aceasta este lucrarea răbdătoare a Duhului Sfânt.