Avem aici o pagină solemnă din istoria lui Israel. Odinioară Domnul Îşi alesese o locuinţă în mijlocul poporului Său (Deuteronom 12.5). Venise să o locuiască în har, spre fericirea alor Săi, iar aceştia aveau responsabilitatea de a păstra în ea sfinţenia cuvenită casei Lui (Psalmul 93.5). În acest templu sfânt însă, ca o supremă provocare, şi-au dat întâlnire cele mai mari urâciuni păgâne. Într-adevăr, Israel a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-L izgoni pe Domnul din templul Său (cap. 8.6). De aceea, acum Dumnezeu pleacă de acolo! şi să observăm cu ce emoţionantă încetineală, în etape, pentru a ne face să simţim cât de profund Îl întristează această depărtare şi ca şi cum i-ar spune lui Israel: «Nu Mă opreşti?»Gloria a stat întâi pe pragul templului (v. 4 şi cap. 9.3), apoi s-a înălţat, după care din nou s-a oprit, „la intrarea porţii dinspre răsărit a casei Domnului“, ca şi cum nu s-ar fi putut hotărî să plece (v. 19).Creştini, să nu uităm că noi suntem templul lui Dumnezeu şi că Duhul Lui locuieşte în noi (1 Corinteni 3.16,17). Dacă acest templu (inima noastră) va fi plin de idoli, Duhul întristat nu va mai acţiona, comuniunea cu Dumnezeu nu va mai fi stabilită. El este „un Dumnezeu gelos“, care nu admite ca afecţiunile noastre să fie împărţite între El şi altcineva (2 Corinteni 6.15).