Ansamblul viziunii profetului se prezenta ca un car înfricoşător funcţionând pe mai multe niveluri. Roţile sale, deosebit de înspăimântătoare, plecau şi veneau pe pământ într-un mod care putea părea arbitrar. Punerea lor în mişcare însă depindea de făpturile vii, iar acestea mergeau „încotro trebuia Duhul să meargă“ (v. 20).Aceste roţi sunt un simbol al cârmuirii lui Dumnezeu, sau al providenţei Sale. Evenimentele din lume sunt dirijate de Duhul Lui – care „suflă încotro vrea“ (Ioan 3.8) – şi nu de întâmplare, cum pretind mulţi oameni care refuză să privească mai sus. Ei văd „roţile“, nu însă şi pe Cel care le mişcă. Profetul, călăuzit de Duhul, îşi ridică ochii şi contemplă partea cea mai minunată a viziunii (v. 26…). Deasupra roţilor, a heruvimilor şi a întinderii, el descoperă „asemănarea unui tron“ şi încă „o asemănare ca înfăţişarea unui om, pe el, deasupra“ (v. 26). Înţelegem astfel, împreună cu profetul, că lumea este guvernată după voia şi hotărârile unui Om în glorie: Hristos Însuşi, radiind în întregime de splendoare divină. În faţa acestei viziuni extraordinare, Ezechiel cade îndată cu faţa la pământ (comp. cu Apocalipsa 1.12-17).