Acest capitol şi următoarele pot părea dificile de înţeles, însă profeţiile pe care ele le conţin se pot înţelege mai uşor dacă le vom încadra între evenimentele de la sfârşit, atunci când toate puterile omeneşti şi naţionale care se vor fi luptat împotriva lui Israel vor fi zdrobite, pentru a face loc împărăţiei lui Hristos.În această plângere (v. 16), soarta naţiunilor ne este prezentată într-o formă simbolică. Ele se întâlnesc în Şeol, în mijlocul celor „ucişi de sabie“ (v. 21; expresia se întâlneşte de trei ori în capitolul 32). Cea dintâi naţiune este Asiria – asirianul din ultimele zile, copacul puternic despre a cărui cădere ni s-a istorisit în capitolul 31. Este apoi Elamul (Persia), urmat de Meşec şi de Tubal (Rusia). Acolo sunt şi edomiţii (v. 29), prinţii Nordului (v. 30), sidonienii, precum şi „Faraon şi toată mulţimea lui“ (v. 31). Mari sau mici, popoarele, după ce au «ţinut» pentru un timp mai lung sau mai scurt «actualitatea» pe scena mondială, se regăsesc în acest sinistru loc de întâlnire. Ce s-a ales de măreţia lor? La ce le-a folosit vitejia? Groaza pe care o răspândeau nu mai înspăimântă pe nimeni; dimpotrivă, „îşi poartă ruşinea“ (v. 30). Tot ceea ce contează atât de mult în „ţara celor vii“ (v. 26) este fără valoare în pragul veşniciei. O singură întrebare se va pune atunci pentru oricine: este scris numele tău în cartea vieţii? (Apocalipsa 20.15).