Acest capitol îi condamnă în modul cel mai sever pe păstorii cei răi (regi, căpetenii şi mai-mari ai poporului). Aceştia nu numai că nu au îngrijit de oile slabe, bolnave, rănite sau rătăcite, ci ei înşişi s-au îngrăşat pe socoteala turmei lui Israel. Fără teamă de Dumnezeu şi fără dragoste pentru popor, ei s-au comportat ca şi cum le-ar fi aparţinut, „domnind peste cei care le-au căzut la sorţi“, în loc să fie „modele pentru turmă“ (citiţi 1 Petru 5.2-4). În faţa acestei slăbiciuni totale, Domnul a decis să Se ocupe El Însuşi de oile Sale: „Iată, Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele“ (v. 11). Şi recunoaştem dragostea minunată a „Păstorului lui Israel“ (Psalmul 80.1), accentuată prin contrast cu răutatea păstorilor celor răi. El promite că rămâne în mijlocul oilor Sale, că le va „scăpa“, că le va „aduna“, că le va duce „lângă râuri“, „într-o păşune grasă“, şi că le va face „să se odihnească în staul bun“ (v. 13,14; comp. cu Psalmul 23). Cea pierdută va fi căutată, cea rătăcită va fi adusă înapoi în staul, cea rănită va fi îngrijită, iar cea bolnavă va fi întărită. Este vorba despre strângerea finală şi despre binecuvântarea lui Israel. Dar totodată, ce preţioasă imagine avem aici cu privire la grija plină de tandreţe a Domnului faţă de fiecare dintre răscumpăraţii Săi (citiţi 1 Petru 5.7)!