Domnul denunţă cu severitate egoismul oilor puternice şi grase, promiţând că va remedia pagubele făcute celor mici şi slabe. Apoi Îl desemnează – şi înţelegem cu câtă satisfacţie şi cu câtă dragoste – pe Păstorul pe care-L va ridica: pe Robul Său, David. Prin acest păstor credincios al turmei tatălui său şi apoi al turmei lui Israel (1 Samuel 17.34,35; 2 Samuel 5.2), Dumnezeu vrea să ne vorbească despre Preaiubitul Lui. „Eu sunt Păstorul cel bun“, va spune Domnul Isus, în contrast cu toţi păstorii cei răi despre care vorbeşte începutul acestui capitol. El a fost plin de compasiune faţă de mulţimile „necăjite şi risipite ca nişte oi fără păstor“, ale lui Israel (Matei 9.36). Ceea ce-L caracterizează pe Păstorul cel bun este că-Şi dă viaţa pentru oile Sale (Ioan 10.11). Aceasta este dovada supremă a bunătăţii Sale, care întrece toate îngrijirile enumerate în acest capitol. „Eu le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele“ (Ioan 10.14) adaugă Domnul, cuvânt pe care îl putem asemăna cu cel din versetul 30 şi din versetul 31! Să ascultăm încă o dată această expresie mişcătoare: „oile Mele, turma păşunii Mele“ (comp. cu Psalmul 100.3). În capitolul 36.38 vom întâlni şi alte expresii: „turme de oameni, … turma cea sfântă, … turma Ierusalimului“.