Începând cu capitolul 4, prin intermediul mai multor semne, Domnul îl introduce pe Ezechiel în împrejurările dureroase pe care poporul său va trebui să le traverseze. Un slujitor al lui Dumnezeu care a trecut el însuşi prin şcoala umilinţei şi a suferinţei este mult mai în măsură să-i înţeleagă pe cei care de asemenea trec prin dificultăţi şi îi poate îndemna cu mai multă autoritate. El cunoaşte situaţia lor din proprie experienţă şi de aceea îi poate pune în gardă, spre folosul lor. Culcându-se pe o parte, consumându-şi pâinea coaptă cu excremente, Ezechiel purta, simbolic, consecinţele fărădelegii poporului său (cap. 4.4). Acum Dumnezeu îi spune să-şi radă părul şi barba, act dezonorant pentru un preot şi interzis de lege (Levitic 21.5). Versetele 11 şi 12 ne explică încărcătura simbolică a acestui act: Israel, podoaba Domnului, este dat deoparte şi mai multe judecăţi urmează să se abată asupra lui, alese de Cel care cântăreşte (v. 1) vina fiecăruia. Unii vor ajunge victime ale ciumei şi ale foametei în timpul asedierii cetăţii, alţii vor cădea pradă sabiei, alţii vor fi risipiţi şi prigoniţi. Moise anunţase deja aceste pedepse (Levitic 26.14…; Deuteronom 28.15…) şi, începând de atunci, istoria lui Israel nu a făcut altceva decât să confirme că Dumnezeu nu poate să nu împlinească Cuvântul Său (cap. 12.28).