Darius îi precizează apoi lui Tatenai şi colegilor săi responsabilităţile care le revin faţă de evrei. Nu aveau voie să pună piedici lucrării, ci dimpotrivă trebuiau să achite cheltuielile de construcţie ale templului din vistieria regală, cu fonduri provenite din impozite. Proviziile necesare pentru slujba de la templu trebuiau asigurate la cererea preoţilor (v. 9), pentru ca iudeii să găsească har în ochii lui Dumnezeu şi de aici înainte să li se asculte rugăciunile pentru rege şi familia sa. Apoi Darius a întărit decretul, adăugând prevederea prin care oricine punea piedici lucrărilor era pasibil de pedeapsa cu moartea. El a apelat la Dumnezeu, rugându-L să se ocupe de oricine, chiar şi de regi, care ar îndrăzni să distrugă casa lui Dumnezeu de acum înainte.