Să nu judecăm niciodată după aparenţe, nici după împrejurările pe care nu le cunoaştem decât parţial! Un creştin care ne-a surprins prin comportamentul său se poate totuşi să fi acţionat în ascultare de Domnul. Aşa era cu Petru atunci când intrase la Corneliu şi mâncase cu el. Aceste detalii erau tot ce voiseră să reţină „cei din circumcizie“ (v. 2), deşi în casă se petrecuseră evenimente extraordinare, pe care apostolul le va relata acum. Mântuirea naţiunilor fusese vestită încă din Vechiul Testament (de exemplu, Isaia 49.6; 65.1). Petru însuşi făcuse referire la aceasta în prima lui cuvântare (cap. 2.21,39). Cu toate acestea, pentru a înlătura prejudecăţile fraţilor de la Ierusalim, trebuiau dovezi categorice. Ele le sunt aduse prin această istorisire a lui Petru, confirmată de alţi şase martori care l-au însoţit. Aflând cum a fost luminat apostolul şi condus la Corneliu şi mai ales cum Duhul Sfânt a coborât peste cei dintre naţiuni, toţi recunosc voia lui Dumnezeu şi Îi dau glorie. Să ne bucurăm de această favoare care s-a extins până la noi şi, dacă nu am făcut-o până acum, să ne grăbim să primim şi noi „pocăinţa spre viaţă“ (v. 18).