„Dacă Hristos nu a fost înviat, atunci predicarea noastră … este zadarnică“, le va scrie apostolul corintenilor (1 Corinteni 15.14). Nu ne miră deci să-l auzim insistând atâta asupra învierii Domnului Isus. Iudeilor, această înviere le demonstra că El era chiar Mesia cel promis, Acela despre care vorbeau Psalmul 16 şi alte Scripturi (v. 34,35)! Păgânilor le confirma puterea lui Dumnezeu şi iminenţa judecăţii Sale (cap. 17.31)! Nouă, celor credincioşi, prezenţa în glorie a Mântuitorului nostru viu ne garantează că lucrarea Lui a fost acceptată de Dumnezeu pentru „îndreptăţirea noastră“ (Romani 4.25), că partea noastră este cerească (Coloseni 3.1,2), iar speranţa noastră, „sigură şi tare“ (Evrei 6.18b-20).Ce trist că „Evanghelia“ (v. 32) nu întâmpină din partea iudeilor dispreţuitori decât împotrivire şi batjocură (v. 45)! Atunci, la porunca Domnului, apostolii se întorc în mod solemn spre neamuri, confirmând că iertarea păcatelor este pentru oricine crede (v. 38,39).Aceşti iudei se judecau nevrednici de viaţa veşnică (v. 46). Aceasta era necredinţă, nicidecum smerenie! Domnul îi încadrase sub imaginea fiului cel mare din parabolă (Luca 15.25…) care, prin egoismul său şi prin propria îndreptăţire, se priva pe sine însuşi, în mod conştient şi de bunăvoie, de bucuria din casa tatălui.