Credincioşii de origine iudaică care compuneau adunările de la Ierusalim şi din Iudeea s-au arătat foarte bucuroşi când au aflat de convertirea naţiunilor; unii însă credeau că, pentru a deveni cineva creştin, mai întâi trebuia să se facă iudeu: adică să fie circumcis şi să se supună legii. Pavel şi Barnaba înţeleg imediat pericolul acestui raţionament; este acelaşi cu acela care, mai târziu, îl va obliga pe apostol să le trimită galatenilor o scrisoare severă. Întoarcerea la robia legii – le spune el – nu înseamnă altceva decât a fi căzut din har (Galateni 5.1-6). Această chestiune risca să producă dezbinare la Ierusalim şi la Antiohia. Dumnezeu însă conduce totul pentru ca ea să fie dezbătută la Ierusalim şi astfel să fie păstrată unitatea adunării. Petru şi apoi Iacov iau cuvântul şi confirmă că naţiunile şi iudeii sunt mântuiţi într-unul şi acelaşi fel: prin harul Domnului Isus (v. 11). Trebuie să se păzească fie înrobiţi sau tulburaţi de „cunoştinţe elementare slabe şi sărăcăcioase“ (Galateni 4.9). Există totuşi porunci pe care Domnul le menţine, pentru că ele sunt anterioare poporului Israel; sunt valabile pentru toate timpurile şi pentru toate creaturile. Astfel, abţinerea de la sânge datează de la potop (Geneza 9.4), iar respectarea căsătoriei, de la creaţie (Matei 19.4-8).