În ciuda nevinovăţiei evidente a lui Pavel şi a relei-credinţe a acuzatorilor săi, Felix, pentru a nu-i supăra pe aceştia, a amânat cu laşitate hotărârea (v. 22). Dar el va amâna o hotărâre de altfel mult mai importantă: cea cu privire la sufletul său. Chemat pentru a discuta „despre credinţa în Hristos“ (v. 24), Pavel prezintă un aspect al adevărului la care Felix nu se aştepta (v. 25). Cuvântul – fără a-i pătrunde în inimă – îi îngrozeşte conştiinţa împietrită prin iubirea de bani (v. 26). «Ne vom ocupa de acestea mai târziu», răspunde el evaziv (sau ocolind), lăsând să-i scape, poate pentru totdeauna, ocazia pe care i-o oferea Dumnezeu. În ciuda numelui său care înseamnă fericit, Felix a trecut deci pe lângă adevărata fericire. Să nu uităm niciodată că „vremea potrivită“ este acum (2 Corinteni 6.2)!Doi ani se scurg; apostolul este încă în închisoare. Ura iudeilor însă nu s-a potolit. De-abia a fost înlocuit Felix cu Festus, că un nou complot este urzit, din care Domnul îl va scăpa pe martorul Său. Ca şi la Felix (cap. 24.27) şi la Pilat odinioară (Marcu 15.15), grija de căpetenie a lui Festus era „să câştige favoarea iudeilor“ (v. 9). Pavel se vede din nou obligat să invoce dreptul său de cetăţean roman, făcând apel la a fi judecat de împărat.