Pavel, chemat să dea mărturie înaintea împăratului Agripa, îşi întinde cu solemnitate braţele înlănţuite. Ca şi în capitolul 22, el istoriseşte întâlnirea lui cu Domnul şi condiţiile în care i-a fost încredinţată slujba pe care o avea. După ce i-au fost deschişi propriii săi ochi, el primeşte misiunea să-i deschidă pe cei ai oamenilor dintre naţiuni, pentru ca şi aceştia să aibă acces, prin credinţă, la lumina, libertatea, iertarea păcatelor şi partea cerească a sfinţilor (v. 18; comp. cu Coloseni 1.12,13).Împrejurările întoarcerii la Dumnezeu diferă între ele. Petru era în barca sa când şi-a recunoscut starea de păcat; Levi era la biroul lui, iar Zacheu era într-un copac atunci când l-a chemat Domnul (Luca 5.10,27; 19.5). Etiopianul s-a întors la Dumnezeu când era în carul lui, iar temnicerul, în închisoare, la miezul nopţii (cap. 8.27…; 16.29…). Pentru Pavel, dimpotrivă, era miezul zilei, în timp ce se afla pe drum (v. 13). Esenţial este că fiecare poate spune unde şi când L-a întâlnit pe Isus. Să nu ne sfiim, atunci când se iveşte ocazia, să povestim despre întoarcerea noastră la Dumnezeu; aceasta nu-i o laudă, din moment ce trebuie în acelaşi timp să vorbim despre starea tristă în care am fost găsiţi! Dimpotrivă, aceasta înseamnă să preamărim harul suveran care a vrut să ne smulgă de acolo.