Pavel este la fel de liniştit în mijlocul furtunii, ca şi înaintea guvernatorilor şi a împăraţilor. Uraganul nu-l împiedică să audă vocea Dumnezeului Căruia Îi aparţine şi pe Care Îl slujeşte (v. 23). Deşi, când se află în încercare, oamenii manifestă adesea cel mai crunt egoism, el, apostolul mărinimos, se gândeşte la salvarea tovarăşilor săi de călătorie. Îi încurajează prin Cuvântul Dumnezeului său, după care îi îndeamnă să ia din mâncare, nu înainte de a aduce mulţumiri lui Dumnezeu înaintea tuturor (1 Timotei 4.4,5).După multe peripeţii şi pierderea navei, ei au ajuns toţi teferi şi nevătămaţi în portul dorit (citiţi Psalmul 107.25-30). Putem vedea în această corabie, jucărie la cheremul stihiilor, o imagine a Bisericii pe pământ. Plecată pe un timp favorabil, ea n-a întârziat să întâmpine vântul încercărilor şi al persecuţiilor pe care Satan l-a stârnit împotriva ei. Lipsa de hrană, o perioadă de profund întuneric moral, recurgerea la tot felul de precauţii, toate acestea au survenit pentru că vocea apostolilor – prin Cuvânt – nu a fost ascultată. Se apropie ziua; odată cu ea, naufragiul final al creştinătăţii de nume (prefigurată de navă)! Domnul însă îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui din această Biserică care poartă Numele Său. Şi niciunul dintre cei pe care I i-a dat Tatăl nu va fi pierdut (2 Timotei 2.19; Ioan 17.12).