Abia ajuns la Roma, Pavel îi şi convoacă pe cei mai de seamă iudei, cărora le explică condiţiile întemniţării sale. Şi, departe de a purta ranchiună pe cei din poporul lui, pentru tot răul pe care l-a suferit din partea lor, el le dă din nou şi întotdeauna cel dintâi loc în predicarea evangheliei. Neobosit, de dimineaţa până seara, le prezintă adevărul, până în momentul în care ei pleacă (v. 25,29; citiţi Evrei 10.38,39).Pavel stă doi ani prizonier la Roma. Va putea însă constata că împrejurările prin care trecuse „s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei“ (Filipeni 1.12). Oare nu în perioada acestei captivităţi a scris el mai multe epistole, printre care cea către Efeseni, cea către Filipeni, cea către Coloseni…? Noi nu le-am fi avut, dacă el ar fi fost liber să viziteze aceste adunări.De altfel, tocmai epistolele ne îngăduie să continuăm încă puţin călătoria prin istoria marelui apostol. Pentru că aici relatarea se întrerupe şi cartea Faptele Apostolilor nu are încheiere – ca pentru a ne arăta că lucrarea Duhului Sfânt aici, pe pământ, nu s-a încheiat! Ea continuă, cât timp Biserica este pe pământ, în viaţa fiecărui credincios.